Galerie foto : FNCL -2012 : O festivitate mai deosebită la Rezina

De data aceasta festivitatea dedicată Sărbătorii Naţionale Limba Noastră cea Română la Rezina a avut un aspect mai deosebit de cele din anii trecuţi. Şi asta datorită lucrătorilor Bibliotecii Publice raionale „Mihai Eminescu". În primul rând, în dimineaţa zilei de 31 August, la bustul Marelui Eminescu, locul tradiţional de marcare a acestei sărbători, s-a adunat mai multă lume ca în alţi ani. Mihail Cebotar, primarul oraşului, a accentuat că pe meleagurile moldave se vorbeşte „limba noastră cea română", o limbă de o frumuseţe deosebită, care are nevoie de mai multă atenţie şi susţinere din partea tuturor.



 De data aceasta festivitatea dedicată Sărbătorii Naţionale Limba Noastră cea Română la Rezina a avut un aspect mai deosebit de cele din anii trecuţi. Şi asta datorită lucrătorilor Bibliotecii Publice raionale „Mihai Eminescu".
În primul rând, în dimineaţa zilei de 31 August, la bustul Marelui Eminescu, locul tradiţional de marcare a acestei sărbători, s-a adunat mai multă lume ca în alţi ani. Mihail Cebotar, primarul oraşului, a accentuat că pe meleagurile moldave se vorbeşte „limba noastră cea română", o limbă de o frumuseţe deosebită, care are nevoie de mai multă atenţie şi susţinere din partea tuturor.
Angela Racu, şefa Secţiei raionale Cultură a concretizat că în acest an o semnificaţie deosebită o imprimă sărbătorii Limba Noastră cea română Festivalul Naţional al Cărţii şi Lecturii, care se desfăşoară în perioada 31 august - 5 septembrie şi este dedicat memoriei Doinei şi lui Ion Aldea-Teodorovici şi aniversării de 180 de ani de la înfiinţarea Bibliotecii Naţionale a Republicii Moldova.
În acelaş context, Galina Davâdic, directoarea Bibliotecii Publice raionale „Mihai Eminescu" a informat publicul despre acţiunile care se vor desfăşura în cadrul Festivalului Cărţii şi Lecturii la Rezina, a invitat prezenţa în “Casa Mare” a BPR “Mihai Eminescu”, oformată pentru Doina şi Ion Aldea Deodorovici şi care va fi deschisă pînă după 30 octombrie 2012 cînd vom comemora 20 ani de la trecerea lor în nefiinţă.
În cadrul festivităţii au fost  anunţate concursurile din cadrul FNCL la care pot participa toţi doritorii. Aceste concursuri-topuri sunt anunţate pe site-ul bibliotecii şi a Consiliului Raional Rezina.
 Manifestaţia a fost întregită de un program amplu şi variat cu participarea coralei „Doina Nistrului" (dirijor Ion Scutelnic), micuţilor de la grădiniţa „Cocoşelul de Aur", elevilor de la liceele „Ştefan cel Mare" şi „Alexandru cel Bun" din Rezina. Iar momentul culminant al acestor sărbători au fost copiii-participanţi la Tabăra de Vară de Lectură  şi Agrement, organizată pe lângă Biblioteca Publică „Mihai Eminescu", care au participat la o Paradă a costumelor eroilor poveştilor naţionale româneşti şi ale altor popoare ale lumii.
Dna Galina Davâdic a mulţumit dnei Valentina Burdian, patroana Salonului de Costumerie “Surpriza” din or. Râbniţa, care a pus la dispoziţia copiilor în mod gratuit costumele eroilor îndrăgiţi din poveşti. Copiii s-au simţit fericiţi ca măcar pe o zi au avut posibilitatea să se transforme în eroul îndrăgit.

Imagini.

Descarca .doc

Comentarii

Nu sunt commentarii
Adauga comentariu

Comenteaza

Nume *:
Localitate *:
Email *: ( nu se publica )
Mesaj *:
Verificare antibot *: